Provocare. Inovație. Profesionalism.

„Cel mai bun mod de a prezice viitorul este de a-l construi.”   Abraham Lincoln

DESPRE NOI

Peste 15 ani de experiență

Compania Euskadi S.R.L. a fost înființată în anul 2004, având ca domeniu de activitate oferirea serviciilor privind activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.

   Având la baza activităților desfășurate principiul profesionalismului, al corectitudinii și formată din dorința de a răspunde nevoii de pe piață, am reușit în scurt timp să ne construim o reputație solidă în lucrările de alimentare cu apă și canalizare finanțate din fonduri europene. Ne-am dezvoltat în ceea ce privește serviciile oferite, astfel încât, în momentul de faţă suntem în măsură să oferim soluții complexe în domeniul construcțiilor, înglobând în egală măsură atât proiectarea cât și execuția.

   Cei peste 20 de ani parcurși de la înființare și până în prezent, au făcut ca societatea să fie capabilă să abordeze o gamă variată de lucrări în domeniul construcțiilor, indiferent de mărimea și complexitatea acestora.
   Cu o viziune clară orientată spre calitate, eficiență și sustenabilitate, oferim soluții complete și personalizate pentru proiecte de infrastructură pe care le abordăm.
   Punem la dispoziția clienților noștri o echipă de specialiști cu experiență, capabilă să gestioneze cu profesionalism fiecare etapă a proiectului – de la faza de concepție pâna la predare.

Obiectivele noastre

În cadrul desfășurării proiectelor urmărim optimizarea acestora astfel încât lucrările să fie realizate în mod corespunzător și la termen, astfel că până în prezent, putem susține că am reușit să ducem la bun sfârșit peste 600 km rețea apă potabilă, 350 km rețea de canalizare, 11 km rețele de refulare, realizarea cu succes a peste 100 bucăți stații de pompare și o bucată stație de epurare, 10 bucăți gospodării de apă, peste 10.000 bucăți de branșamente, racorduri și peste 1350 bucăți de hidranți subterani și/sau supraterani.

Un alt obiectiv al nostru este acela de a forma și menține bune relații cu autoritățile contractante și alți parteneri sau posibili parteneri (subantreprenori, prestatori, furnizori, etc.), menite să conducă la viitoare colaborări. Dintre aceștia amintim principalii noștri beneficiari:

AQUATIM S.A.
COMPANIA APA BRASOV S.A.
APĂ CANAL SIBIU S.A.
COMPANIA DE APĂ S.A. BUZAU
COMPANIA JUDETEANA APA SERV S.A. NEAMT
RAJA Constanța SA
AQUAVAS S.A.
AQUABIS S.A.
COMPANIA REGIONALĂ DE APĂ BACĂU S.A.
COMPANIA DE UTILITATI PUBLICE DUNAREA BRĂILA S.A.
COMPANIA DE APĂ OLTENIA S.A.
ACET S.A.
COMPANIA NATIONALĂ AEROPORTURI BUCURESTI S.A.
ECOAQUA S.A.
VITAL S.A.
APAREGIO GORJ S.A.
HIDRO PRAHOVA S.A.
PRIMĂRIA RUȘETU (județul Buzău)
PRIMĂRIA VÎNĂTORI NEAMȚ (județul Neamț)
PRIMĂRIA MOVILA BANULUI (județul Buzău)
PRIMĂRIA PIATRA TELEORMAN (județul Teleorman)
PRIMĂRIA SUCEAVA (județul Suceava)
PRIMĂRIA DUMBRĂVIȚA (județul Timiș)
PRIMĂRIA BARCANI (județul Covasna)
PRIMĂRIA SUBCETATE (județul Harghita)
PRIMĂRIA MOSNITA NOUA (județul Timiș)
PRIMĂRIA GHIRODA (județul Timiș )

Argumentele pe care le oferă EUSKADI S.R.L. partenerilor şi clienţilor săi garantează că proiectele desfăşurate împreună cu noi vor fi caracterizate de promptitudine, calitate, eficiență, responsabilitate, implicare și muncă performantă.

Echipa noastră este formată din personal specializat cu o vastă experiență în domeniu, pregătiți să vină în întâmpinarea așteptărilor clienților și ale partenerilor noștri. Avem experiența, determinarea și cunoștințele tehnice necesare pentru a transforma proiectele de orice dimensiune într-un real succes.

Toate activitățile desfășurate de către compania noastră respectă regulile privind calitatea și siguranța mediului înconjurător impuse de către Uniunea Europeană. Competența cu care echipa noastră execută lucrările este dovedită de certificatele, autorizațiile și atestatele de mai jos:

Vezi de ce suntem capabili.
Treci prin lista noastră de proiecte.

DEPARTAMENTE

CARIERE

Expert/Referent achizitii publice
Aplică
Responsabil CQ
Aplică
Expert achizitii publice - Piatra Neamt
Aplică
Secretară
Aplică

CONTACT

Sediu principal

Timișoara 300085
Str. Eugeniu de Savoya, Nr. 12, Et. 2, Ap. 11-15
Phone: +40 723 500 288
Fax: +40 356 007 926
Email: office@euskadi.ro

Puncte de lucru în țară

Piatra Neamț
Brașov
Vaslui
Constanța
Bistrita
Braila
Suceava
Bacău
Sibiu
Rovinari
Baia Mare
Buzău
Budești
Motru

©2020 Euskadi SRL – Toate drepturile rezervate